marți, 22 februarie 2011

Prima vară, prima oară

(O, pană far’ de-asemănare,
Înmoaie-te-n cerneală
Şi apoi izbeşte a foii
Albă primeneală.)

Pentru mine, primăvara reprezinta percepţia chintsenzorială a florii de cireş proaspăt strivite între filele unei cărţi vechi si groase, a pământului reavăn şi mustind a râme, a armatei de sloiuri dunărene, când tăcută, când susurândă, mărşăluind prin faţa falezei.

Şi mai înseamnă cele doua vlăstare, copiii mei, care mă vor ajuta ca atunci când mă duc, sa nu mă duc de tot.

Poate că primăvara e un anotimp care nu ar trebui sa existe fizic. În felul acesta, ea ar fi pentru oricare dintre noi o stare de spirit, o tranziţie, o promisiune.

4 comentarii:

  1. sloiuri...poate dambovitene...ca armate de sloiuri dunarene nu prea mai sunt ... iar primaverile sunt din ce in ce mai scurte
    si chiar asa, macar sa ne bucuram de ele fizic, ca de promisiuni si tranzitii interminabile nu ducem lipsa

    RăspundețiȘtergere
  2. Era vorba despre trecut, sa fi vazut numai sloiurile din primavara lui '83...

    RăspundețiȘtergere
  3. primavara ... daaa ... cea care este intotdeauna mult asteptata. mi-e dor de primavara ... o astept cu nerabdare!!! mi-e dor sa ma intind la soare si sa ma bucur de caldura lui placuta ... sti ... asa cum se intind pisicile lenese si multumite. mi-e dor de gradina plina de flori si de mirosul de zambile. mi-e dor de copacii infloriti plini de zumzetul albinelor harnice. da. primavara e o stare de spirit. si dupa o iarna ca asta ... vreau sa simt ca renasc odata cu vremea buna.
    dar ... cand ma uit pe geam vad doar un strat gros de zapada ... o zapada cum n-a mai fost la Timisoara de pe vremea copilariei.

    RăspundețiȘtergere
  4. pana aia poate sa izbeasca niscavai foi sa rasara fragede poezii ale copilariei?

    RăspundețiȘtergere