luni, 11 mai 2009

Scrisoare catre Soljeniţîn

Stimate Aleksandr Isaievici Soljeniţîn,

Cu scuzele de rigoare pentru a nu va fi scris pe parcursul unei vieti atat de tumultoase si chinuite precum cea pe care ati trait-o dumneavoastra, o fac acum, pentru a va multumi. Gratie romanului "Pavilionul Cancerosilor", pe care l-am descoperit de curand, mi-a revenit pofta de lectura pe care o pierdusem, credeam, definitiv, in vacarmul stresului cotidian si al treburilor mereu in asteptare.
Probabil ca notiunile de deadline sau milestone, atat de comune acestui secol al vitezei, v-au fost si dvs. cunoscute, avand in vedere ca Dumnezeu v-a chemat la El nu cu foarte mult timp in urma. Si totusi, cat de pregnant le traim noi si cat de putin timp ne lasa pentru lucrurile care ne fac placere cu adevarat!
Multi au caracterizat romanul acesta ca fiind unul cutremurator, insa eu l-am citit si cred ca nu este mai terifiant decat viata, cu bune si cu rele, si ca acesta caracterizeaza foarte bine in lumini si umbre timpurile respective.
Abia astept sa citesc "Arhipelagul Gulag". Am rasfoit unul dintre cele trei volume si mi-a placut ce am gasit in el, imi place stilul in care scrieti, imi aminteste de clasicii literaturii ruse, precum Gorki, Evtusenko (il amintesc nu pentru a va necaji, avand in vedere parerile contrare; in definitiv, fiecare avem dreptul la propriile pareri, nu?), Tolstoi, Cehov, Dostoievski si atatia multi altii.
Daca exista viata dincolo de moarte, sper sa beneficiati de legea compensatiei si, pe cat de trista si de oropsita a fost cea de langa noi, pe atat de vesela si plina de satisfactii si recunostinta sa fie urmatoarea.

Cu recunostinta,
Un admirator anonim

2 comentarii:

  1. Mi-a placut foarte mult Pavilionul Cancerosilor si, din acest motiv, tin sa multumesc autorului acestui blog ca mi-a recomandat aceasta carte. Mi-ar fi destul de greu sa-mi expun aici impresiile mele legate de aceasta lectura fiindca, probabil, ar fi suficient de multe si de nuantate pentru un simplu comentariu la un post pe un blog. Va recomand si voua sa o cititi, nu neaparat pentru stilul in care a fost scrisa sau pentru actiune (foarte bune, de altfel, atat cat poate sa aprecieze un cititor ocazional ca mine) ci pentru valorile umane, exprimate printre randuri, subtil, pe care le promoveaza si cu care pare sa se identifice scriitorul.

    “Un om rău a aruncat cu tutun în ochii macacului rhesus. Numai aşa, ca să se afle şi el în treabă...”

    RăspundețiȘtergere
  2. Tocmai ce mi-ai redat cheful de a citi proza rusa!

    RăspundețiȘtergere